Plimbare – De Paşti la Tg. Neamţ

Ştiu, e cam târziu pentru compunerea obligatorie “Ce am facut de Paşti” (a trecut o lună), dar pentru ca susţin plimbările în aer liber, consider că trebuie să ne concentrăm asupra locurilor de vizitat de la noi din ţară.

Vă propun zona Târgu Neamţ, unde oferta este foarte bogată în mănăstiri, dar găsim şi Humuleştiul lui Creangă sau celebra Cetate a Neamţului, iar dacă dorim să mai vedem şi alte animale decât căţelul de apartament putem vizita Rezervaţia de zimbri şi faună carpatină din apropiere.

A fost plăcut să revăd casa copliăriei lui Creangă atât de frumos descrisă în “Amintirile” sale şi pe care o mai văzusem când abia eram de-o şchioapă, eram mai gălagios şi deloc atent. Spre surprinderea mea, nu-mi părea total străină.

Chiar lângă casă au făcut un Muzeu tematic. E o curte plină cu personaje din poveştile lui Creangă: Mătuşa Mărioara, Ursul păcălit de vulpe, Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani şi multe altele.

E frumos să duci copilul, mai ales dacă a citit aceste poveşti în loc să stea toată ziua pe internet sau la jocuri în reţea.

În ceea ce priveşte oraşul Tg. Neamţ, am fost foarte dezamăgit. Noroc cu păpădia din centru, ocazie cu care am vazut un curcubeu mai puţin celebru decât cel al lui Bush Jr., că altfel nici nu mai aminteam de oraş. 

Mie nu mi-a plăcut şi nu m-am dus până acolo pentru mall sau alte fiţoşenii de Bucureşti, ci pentru frumuseţea locală. Nu, oraşul nu mi-a plăcut.

Am ajuns la Mănăstirea Neamţului, unde am rămas impresionat de faptul că aici se tipăreau documente încă din vechi timpuri (vechi pentru istoria documentelor tipărite de la noi din ţară), lucru pe care nu-l ştiam.

Am pus şi eu poza asta, pe care o veţi găsi pe toate suvenirurile brelocuri şi magneţi de pe acolo.

Mie mi-a plăcut cel mai mult la rezervaţie. Am văzut zimbri, despre care am aflat că erau aduşi din Polonia (tot de la import), nişte încornorate, fazani şi păuni şi un urs plictisit de viaţă. Dar peisajul făcea toţi banii şi chiar mai mult decât atât (o intrare modică de 2 sau 3 lei).

Nu am înţeles de ce un taximetrist din localitate a spus despre Cetatea Neamţului că mai bine ar fi să o vedem noaptea, până când am văzut-o … ziua. Ca orice ruină cu istorie, merită conservată, dar când vine vorba de renovările făcute de meşterii români, te apucă groaza. Da, avea şi termopan, deşi nu cred că aţi fi mers până acolo cu curiozitatea. Printre pietrele vechi de 4-500 de ani, rânjeau scrijelite diverse nume al celor care au trecut pe aici în cimentul lăsat nefinisat sau ascuns cu care s-au făcut ultimele renovări. Poate cu o renovare de felul ăsta s-au salvat mulţi bani, şi că e criză, bla, bla. Totuşi, în loc să arate ca o investiţie responsabilă în vederea unui câştig pe termen lung dintr-un turism care moare dar nu se predă, părea mai degrabă ca o pensulă de vopsea dată peste rugina maşinii, pentru a mai creşte preţul de vânzare în talcioc.

Una peste alta, a fost o plimbare liniştită şi liniştitoare. Nu am simţit (dar nici nu mi-a lipsit) neam-prostia turismului de pe Valea Prahovei şi am trait o adevărată evadare.